Favorit Sport – Made in Czechoslovakia – 1962 – cadrul. Completat cu roți din anii optzeci iar restul componentelor, noi sau moderne. Există o poză a cadrului în starea în care era când l-am cumparat. A trecut prin câteva etape – curățare până la metal, două straturi de grund, trei straturi de vopsea și un strat de lac. Pentru conformitate, am adăugat o poză a altui exemplar din colecție, fix același cadru, tot din 1962, dar în echipare absolut originală. Asta e.
Favorit Sport – Cursiera cadru otel – Made in Czechoslovakia – 1962 – Top Tube 57cm – Seat Tube 57 – 11.77kg – 3×7 Shimano Indexed System.
Cadru curatat la metal, doua straturi de grund, trei straturi de vopsea, un strat de lac incolor. Roti cu jante Mavic M2 Argent si butuci Shimano Exage, transmisie Shimano Tourney – noua, restul specificatiei intr-una dintre ilustratiile atasate. Cateva fotografii suplimentare pe fb sau cursiera.ro. Numai si numai si numai predare personala.















